Ţărănimea

Încă din Evul Mediu, clasa socială cea mai numeroasă a fost reprezentată de ţărănime. Aceasta se împărţea în două categorii: liberă şi, respectiv, dependentă.

Ţăranii liberi:

• se numeau răzeşi în Moldova şi moşneni/megieşi în Ţara Românească;
• puteau să posede pământ;
• dispuneau de libertate juridică (putea să se deplaseze oriunde doreau);
• nu aveau obligaţii decât faţă de stat  (chemarea la oaste, întreţinerea drumurilor etc.);
• au fost mai numeroşi decât cei similari lor din Europa Occidentală.

Ţăranii dependenţi:

• nu dispuneau de libertate juridică;
• au ajuns în acest stadiu mult mai târziu decât ţăranii din Occident;
• se numeau vecini în Moldova, rumâni în Ţara Româneadcă, jeleri şi iobagi în Transilvania;
• aveau obligaţii faţă de stat, biserică şi nobilime;
• cele mai numeroase dări le aveau faţă de nobili/boieri (darea în muncă, în natură şi în bani);
• s-au revoltat în numeroase rânduri, cerând reducerea obligaţiilor feudale şi chiar desfiinţarea servituţii (cele mai cunoscute răscoale înregistrându-se în Transilvania: Bobâlna - 1437, cea condusă de Gheorghe Doja - 1514 şi răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan - 1784).

Satul românesc a cunoscut de-a lungul timpului mai multe schimbări:

   Sec. XIV-XV:

      - o creştere demografică graduală datorată existenţei unor structuri statale stabile;

    

  Sec. XVI:

      - accentuarea dependenţei politice faţă de turci, care determină creşterea dărilor plătite în speţă de ţărănime. Astfel, mulţi ţărani liberi se transformă în ţărani dependenţi;

      - legarea de glie (ţăranii aserviţi nu se mai pot strămuta de pe o moşie pe alta); în Moldova acest lucru are loc în timpul domnului Miron Barnovschi, în Muntenia în timpul lui Mihai Viteazul, iar în Transilvania este menţionat în "Tripartitul lui Werboczy".

  Sec. XVII - o oscilaţie din punct de vedere demografic întrucât multe sate cunosc o pustiire provocată de:
       - incursiunile de jaf ale tătarilor, turcilor si polonezilor;
       - foamete şi boli;
       - calamităţi naturale (inundaţii, invazii de lăcuste, cutremure);
       - războaiele purtate pe teritoriul Principatelor.
    
  Sec. XVIII:
       -scăderea numărului de locuitori în multe sate, chiar pustiirea din cauza situaţiei economice grele, determinate de impozitele ordinare şi extraordinare impuse de regimul fanariot, dar şi de numeroasele războaie ce au afectat Principatele;
       -reformele domnului fanariot Constantin Mavrocordat care desfiinţează atât în Moldova, cât şi în Muntenia dependenţa ţăranilor faţă de boieri. Ţăranii au devenit clăcaşi, fiind obligaţi să presteze zile de muncă fizică (clacă) pe pământul boierilor;
       -o modernizare lentă a societăţii rurale (se introduc noi culturi agricole, noi metode de lucru a pământului);
       -impulsionarea comerţului (mai ales după 1774, când încetează monopolul economic otoman impus Principatelor).

 Sec. XIX:
       -creştere demografică datorată:
                                 -climatul de pace survenit în urma revenirii la tron a domnilor pământeni;
                                 -extinderii legăturilor economice cu Europa Occidentală
       -înmulţirea numărului de state;
       -fixarea vetrei satului (nucleul satului), lucru care în Occident de finalizase în sec. X-XII;
       -reforma agrară din 1864, prin care se desfiinţează clăcăşia, iar o parte din ţărani sunt împroprietăriţi; această reformă nu rezolvă decât parţial şi pentru o scurtă perioadă de timp nevoia de pământ a ţărănimii, lucru confirmat de răscoalele ţărăneşti de la sfârşitul sec. al XIX-lea si începutul sec. al XX-lea (cea mai întinsă fiind cea din 1907);
       -creşterea semnificativă a numărului ştiutorilor de carte din mediul rural, ca urmare a reformei învăţământului din 1864;

 Sec. XX:
       -reforma agrară din 1921, în urma căreia un mare număr de ţărani au fost împroprietăriţi; din randul lor au apărut micii proprietari;
       - după instaurarea comunismului în România, ţăranii au resimţit efectele colectivizării forţate şi pe cele ale sistematizării.