Ţărănimea

Încă din Evul Mediu, clasa socială cea mai numeroasă a fost reprezentată de ţărănime. Aceasta se împărţea în două categorii: liberă şi, respectiv, dependentă.

Ţăranii liberi:

• se numeau răzeşi în Moldova şi moşneni/megieşi în Ţara Românească;
• puteau să posede pământ;
• dispuneau de libertate juridică (putea să se deplaseze oriunde doreau);
• nu aveau obligaţii decât faţă de stat  (chemarea la oaste, întreţinerea drumurilor etc.);
• au fost mai numeroşi decât cei similari lor din Europa Occidentală.

Ţăranii dependenţi:

• nu dispuneau de libertate juridică;
• au ajuns în acest stadiu mult mai târziu decât ţăranii din Occident;
• se numeau vecini în Moldova, rumâni în Ţara Româneadcă, jeleri şi iobagi în Transilvania;
• aveau obligaţii faţă de stat, biserică şi nobilime;
• cele mai numeroase dări le aveau faţă de nobili/boieri (darea în muncă, în natură şi în bani);
• s-au revoltat în numeroase rânduri, cerând reducerea obligaţiilor feudale şi chiar desfiinţarea servituţii (cele mai cunoscute răscoale înregistrându-se în Transilvania: Bobâlna - 1437, cea condusă de Gheorghe Doja - 1514 şi răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan - 1784).

Satul românesc a cunoscut de-a lungul timpului mai multe schimbări:

   Sec. XIV-XV:

      - o creştere demografică graduală datorată existenţei unor structuri statale stabile;

    

  Sec. XVI:

      - accentuarea dependenţei politice faţă de turci, care determină creşterea dărilor plătite în speţă de ţărănime. Astfel, mulţi ţărani liberi se transformă în ţărani dependenţi;

      - legarea de glie (ţăranii aserviţi nu se mai pot strămuta de pe o moşie pe alta); în Moldova acest lucru are loc în timpul domnului Miron Barnovschi, în Muntenia în timpul lui Mihai Viteazul, iar în Transilvania este menţionat în "Tripartitul lui Werboczy".

  Sec. XVII - o oscilaţie din punct de vedere demografic întrucât multe sate cunosc o pustiire provocată de:
       - incursiunile de jaf ale tătarilor, turcilor si polonezilor;
       - foamete şi boli;
       - calamităţi naturale (inundaţii, invazii de lăcuste, cutremure);
       - războaiele purtate pe teritoriul Principatelor.
    
  Sec. XVIII:
       -scăderea numărului de locuitori în multe sate, chiar pustiirea din cauza situaţiei economice grele, determinate de impozitele ordinare şi extraordinare impuse de regimul fanariot, dar şi de numeroasele războaie ce au afectat Principatele;
       -reformele domnului fanariot Constantin Mavrocordat care desfiinţează atât în Moldova, cât şi în Muntenia dependenţa ţăranilor faţă de boieri. Ţăranii au devenit clăcaşi, fiind obligaţi să presteze zile de muncă fizică (clacă) pe pământul boierilor;
       -o modernizare lentă a societăţii rurale (se introduc noi culturi agricole, noi metode de lucru a pământului);
       -impulsionarea comerţului (mai ales după 1774, când încetează monopolul economic otoman impus Principatelor).

 Sec. XIX:
       -creştere demografică datorată:
                                 -climatul de pace survenit în urma revenirii la tron a domnilor pământeni;
                                 -extinderii legăturilor economice cu Europa Occidentală
       -înmulţirea numărului de state;
       -fixarea vetrei satului (nucleul satului), lucru care în Occident de finalizase în sec. X-XII;
       -reforma agrară din 1864, prin care se desfiinţează clăcăşia, iar o parte din ţărani sunt împroprietăriţi; această reformă nu rezolvă decât parţial şi pentru o scurtă perioadă de timp nevoia de pământ a ţărănimii, lucru confirmat de răscoalele ţărăneşti de la sfârşitul sec. al XIX-lea si începutul sec. al XX-lea (cea mai întinsă fiind cea din 1907);
       -creşterea semnificativă a numărului ştiutorilor de carte din mediul rural, ca urmare a reformei învăţământului din 1864;

 Sec. XX:
       -reforma agrară din 1921, în urma căreia un mare număr de ţărani au fost împroprietăriţi; din randul lor au apărut micii proprietari;
       - după instaurarea comunismului în România, ţăranii au resimţit efectele colectivizării forţate şi pe cele ale sistematizării.

II. OAMENI, SOCIETATEA ŞI LUMEA IDEILOR

1. Sate, târguri şi oraşe din Europa şi spaţiul românesc.

    Satul

I. Clase sociale

    Clasele sociale specifice Evului Mediu românesc au fost:

       -boierii (în Ţara Românească şi Moldova) şi, respectiv, nobilii (în Transilvania);

       -orăşenii;

       -clerul;

       -ţăranii - cei liberi şi cei dependenţi / aserviţi;

       -robii (prezenţi mai ales în spaţiul extracarpatic şi care erau reprezentaţi de ţigani, atestaţi documentar pentru prima oară la 1385, în Ţara Românească; aceştia au fost prezenţi în societatea românească până în timpul lui Cuza).

    Boierimea

    Boierimea constituia principala forţă economica şi politică a Ţărilor Române. Ea se împărţea, dupa mărimea domeniului, în boierime:

       -mare;

       -mijlocie;

       -mică.

    În Moldova şi în Ţara Românească

    sec. XIV-XVI

       -boierimea putea primi dregătorii (funcţii publice neplătite), ce constituiau de multe ori recompense din partea domnilor pentru calităţile şi loialitatea ei;

    sec. al XVII-lea

       -în Ţara Româneascp şi Moldova, numărul dregătoriilor se măreşte şi în aceste condiţii apar marile proprietăţi boiereşti;

    sec. XVIII - începutul sec. XIX (1711 / 1714 - 1822)   

       -în perioada fanariotă apar rangurile boiereşti plătibile, la care putea ajunge oricine îşi permitea să le cumpere, indiferent de originea sa socială;

         -boierimea autohtonă (pământească) din Principate este din ce în ce mai nemulţumită de ascensiunea socială şi politică a boierimii de sorginte străină şi, în special, a celei greceşti (de aceea, boierimea pământească va juca ulterior un rol important în demersurile menite să îndepărteze regimul fanariot de la conducerea Principatelor);

    sec. al XIX-lea

          -la începutul secolului, boierimea din Principate a constituit un factor de modernizare a societăţii româneşti, chiar dacă forturile ei nu au fost continue. Din rândurile ei au provenit primii burghezi, care nu erau decat boieri ce se preocupau de comerţ şi de deschiderea primelor manufacturi;

              -o dată cu reforma pusă în alicare de domnitorul Al. I. Cuza (propusă încă din 1857 de către adunările ad-hoc şi, ulterior, hotărâtă şi de Convenţia de la Paris), privilegiile şi rangurile boiereşti au fost desfiinţate. Fosta boierime va deveni viitoarea moşierime şi viitoarea burghezie, care reprezintă clasele societăţii româneşti moderne.

   În Transilvania, în Evul Mediu funcţionau, după model apusean, raporturile suzerano-vasalice stabilite între nobilime şi regalitate. Din păcate, începând cu secolul al XIV-lea (1365-1366), regele maghiar Ludovic I de Anjou a adoptat celebrele diplome angevine (după numele său), prin care românii nu mai puteau avea acces la titlurile nobiliare decât dacă erau catolici. Astfel, aparenţa la nobilime era condiţionată de adoptarea credinţei catolice şi puţini români au făcut acest compromis, motiv pentru care erau majoritari. În consecinţă, aportul lor la conducerea statului a fost restrâns.

Calatori români acasă şi în lume

Asemeni strainilor, si românii s-au aflat in postura de calatori fie in tara lor, fie pe alte meleaguri, de buna-voie sau in pribegie. Calatorii români au reliefat si ei realitatiile intalnite in drumurile lor, pe care le-au consemnat in diferite memorii, scrisori, bibiografii. Dintre acestia enumeram:
   Sec. al XVII-lea:
     -spatarul Nicolae Milescu calatoreste in china intre anii 1657-1678, in fruntea unnei solii a tarului Rusiei; ca urmare a acesteia, scrie ,,Jurnal de calatorie in China" si ,,Descrierea Chinei"
     -stolnicul Constantin Cantacuzino intreprinde intre 1665 si 1670 o calatorie in Orientul Mijlociu, continuata cu tarile din sudul, vestul si centrul Europei, in urma careia scrie in limba materna un jurnal de calatorie.
   Sec. al XVIII-lea:
     -domnitorul Dimitrie Cantemir este autorul ,,Descrierii Moldovei"; tot el realizeaza harti ale Muntilor Caucaz si ale Constantinopului;
    -un jurnal scris de un boier oltean ,,Calatoria agricola a boierului român Romani prin diferite parti ale Europei".
   Sec. al XIX-lea:
     -boierul Diniciu Golescu realizeaza trei calatorii in centrul si vestul Europei;in relatarile sale subliniaza acele aspecte ce ar fi putut servi drept model pentru societatea romaneasca;
     -Ion Ghica relateaza in corespondenta sa cu Vasile Alecsandri despre modernizarea societatii romanesti;
     -Nicolae Gane, in scrierile sal, face o paralela intre societatea romanesca si cea occidentala;
     -Gh. Sion intreprinde calatorii in Basarabia si Bucovina;
     -Mihail Kogalniceanu publica scrisori si note de calatorie.
   Sec. al XX-lea:
     -Al. Vlahuta publica in ,,Romania Pitoreasca" impresiile sale de calatorie;
     -N. Iorga scrie ,,Drumuri si orase in Romania".
Totodata, in secolul al XIX-lea, cercetarile stiintifice au continuat, la ele participand si români. Astfel:
     -Dimitrie si Nicolae Ghica Comanesti cerceteaza Peninsula Somalia;
     -George si Dimtrie Strat, impreuna cu N. Rosetti, merg in 1897 in Gabon;
     -inginerul Iuliu Popper realizeaza o lunga calatorie in Siberia, Alaska, Mexic, Cuba, Tara de foc si Patagonia;
     -medicul Ilarie Mitrea este primul români ajuns in Australia;
     -Bazil Assan exploreaza Oceanul Inghetat si regiunile arctice, el fiind primul român care realizeaza o prima calatorie in jurul lumii;
     -geologul Gregoriu Stefanescu scrie despre Niagara si raul Potomac;
     -Sever Pleniceanu ajunge pe fluviul Congo, iar Ion. L. Catina in Africa australă;
     -boilogul si speologul Emil Racovita participa, alaturi de belgieni, la prima expeditie stiintifica in Antarctica, unde realizeaza cercetarii asupra florei si faunei din zona.

Descoperitori de noi spatii si culturi intre secolele XV si XIX

Marile descoperiri geografice din secolele XV-XVI au fost rezultatul expeditiilor prin intermediul carora europenii au cunoscut noi spatii si culturi.Aceste prime descoperiri, initiate de portughezi si spanioli, au fost secondate si de alti europeni in secolele care au urmat.
Cauzele marilor descoperiri geografice:
  *politice:
    -sfarsitul Razboiului de 100 de ani;
    -terminarea Reconquistei;
    -centralizarea statelor vest-europene;
    -cucerirea Constantinopului de catre turci si, in consecinta, ocuparea Marii Mediterane.
  *economice:
    -nevoia de metale pretioase (aur si argint);
    -cresterea pretului la mirodenii;
    -cautarea de noi trasee comerciale catre patria mirodenilor (India);
  *sociale:
    -cresterea demografica din Europa la mijlocul sec. al XIV-lea.
  *tehnice:
    -perfectionari ale vaselor, ale instrumentelor folosite de marinari.
  *stiintifice:
    -progrese in domeniul cartografiei, geografiei, navigatiei.
  *religioase:
    -evanghelizarea populatiilor necrestine.
Marile descoperiri geografice au fost pregatite de:
    -calatoriile venetianului Marco Polo catre China (1271);
    -calatoria arabului Ibn Battuta (1325-1354) in Orientul Apropiat si Mijlociu, dar si in Tarile Române;
    -calatoria rusului Afanasie Nikitin spre India (1469).
Etapele descoperirilor geografice:
  *cele realizate de portughezi:
    -1455-descoperirea Insulei Capului Verde (in vestul Africii);
    -1487-1488-calatoria lui Bartolomeo Diaz pana la Capul Bunei Sperante;
    -1497-Vasco da Gama deschide portugheezilor drumul spre India;
    -1500-Alvarez Cabral descopera Brazilia.
  *cele realizate de spanioli:
    -1492-1504-cele 4 expeditii ale lui Cristofor Columb, in urma carora a descoperit continentul nord-american;
    -1519-1522-Fernando Magellan realizeaza prima circumnavigatie (inonjur al lumii exclusiv pe calea apei) din istorie;
    -1521-Hernando Cortes cucereste imperiul aztec;
    -1532-1533:Francisco Pizzaro cucereste imperiul incas.
  *cele realizate de englezi:
    -John Cabot ajunge intre 1497-1498 in nord-estul Americii;
    -Francis Drake realizeaza intre 1577-1580 o calatorie in jurul lumii;
    -Henry Hudson a explorat golful care ii poarta numele in 1610;
    -James Cook a explorat regiunile antarctice (1722-1775) si a descoperit stramroarea care-i poarta numele;
    -David Livingstone descopera Canada (1849-1873);
    -Henry Dtanley pleaca in Africa pe urmele lui Livingstone si identifica unul din izvoarele Nilului;
    -Robert Peary atinge in 1909 Polul Nord.
  *cele realizate de olandezi:
    -1594-1597-Willem Barents exploreaza insulele Spitzbergen si Novaia Zemlea si da numele unei mări;
    -1642-1644-Abel Tasman descopera Noua Zeelanda, Tazmania si sudul Australiei.
  *cele realizate de francezi:
    -1534-1542-Jacques Cartiei cerceteaza Golful Sf. Laurentiu.
  *cele realizate de danezi:
    -1727-1728-Vitus Bering descopera stramtoarea care separa Asia de America.
Consecintele marilor descoperiri geografice:
  *economice:
    -stabilirea de noi rute comerciale;
    -formarea imperiilor coloniale;
    -afluxul de metale pretioase a determinat diminuarea puterii de cumparare a monedei, ajungandu-se la cresterea preturilor.
    -mondializarea economiei.
    -Oceanul Atlantic devine axa comerciala a lumii;
    -aducerea de noi culturi in Europa.
  *sociale:
    -ascensiunea burgheziei;
    -distrugerea civilizatiilor precolumbiene.
  *politice:
    -statele monarhice vest-europene evolueaza spre absolutism.
 *ideologice:
    -largirea orizontului de cunoastere;
    -transferul intre civilizatii.

Teoria autohtonistă

        Teoria autohtonistă subliniază originea latină şi vechimea românilor pe aceste meleaguri şi a fost susţinută atât de istoriografia românească, cat şi de cea străină.
        Primii autori care au susţinut-o au fost cei străini:
           *împăratul bizantin Mauricius atestă pentru prima oara, în lucrarea sa ,,Strategikon" (sec.VII), populaţia de la nordul Dunării, denumită cu termenul de romani
           *împăratul bizantin Constantin VII Porfirogenetul vorbeşte despre originea latină a populaţiei romanice de la gurile Dunării, lucrarea sa ,,Despre administraţia imperiului (sec. X)
           *cronicarul maghiar Anonymus a scris la curtea regelui Bella III ,,Faptele ungurilor" (sec.XII), in care spune că atunci când ungurii, conduşi de şeful lor, Tuhutum, au români şi pe slavi
           *maghiarului Simon de Geza arată, in sec.XIII, în lucrarea ,,Faptele hunillor si ale ungurilor" că ungurii i-au găsit, la venirea lor in Pannonia, pe români .
       Alţi istorici, partizani ai teoriei autohtoniste:
           *împăratul austriac Iosif (sec.XVIII) consideră că românii sunt cei mai vechi şi cei mai numeroşi locuitori ai Transilvaniei.
           *ilustrul istoric englez E.Gibbon (sec.XVIII) afirmă că Dacia a contiunat sa fie locuită de daci şi după cucerirea ei de către romani
           *cărturarul sas J.Troester (sec.XVIII) susţine că românii sunt cei mai vechi locuitori ai acestei ţări.
           *maghiarul Benko Iozsef arată că mulţi romani împreună cu dacii indigeni au rămas pe loc la abandonarea provinciei în timpul împăratului Aurelian.
           *Paul Schafarik reliefează că valahii din nordul şi sudul Dunării au reyultat din amestecul tracilor si geto-dacilor cu romanii.
        Istoriografia românească aduce argumente în favoarea teoriei autohtoniste prin autorii si lucrările de mai jos:
           *Nicolaus Olahus, care în 1536 subliniază unitatea de neam şi continuitatea românilor.
           *Sasul Johannes Honterus care în 1542 numeşte Dacia întreg teritoriul locuit de român..
           *Grigore Ureche arată în Letopiseţul Moldovei originea latină a poporului nostru.
           *Miron Costin accentuează şi el originea latină a poporulului şi a limbii române, în Letopiseţul Ţării Moldovei.
           *Dimitrie Cantemir reliefează şi el , în Hronicul vechimii romano-moldovlahilor (1722), originea latină a românilor.
           *Mihai Cantacuyino, lenăchiţă Vacarescu, Dionisie Fotino, Naum Râmniceanu argumentează, în sec.XVIII, originea daco-romană a populaţiei româneşti.
           *reprezentaţii Şcolii Ardelene au promovat ideea originii latine a poporului român, a vechimii si continuităţii acestuia pe meleagurile carpao-danubiano-pontice.Aceste idei s-au regăsit intr-un memoriu înaintat de Şcoala Ardeleană Curţii de la Viena ăn 1791 si intitulat Supplex Libellus Valachorum.
           *reprezentaţii şcolii istorice moderne: A.D Xenopol, Bogdan Petriceicu-Haşdeu, Dimitrie Onciul, Ion Bogdan, Nicolae Iorga, Gh. I. Brătianu, David Prodan si alţii.
         Din păcate, mai există o categorie de cronicari şi de istorici care au fost labili în afirmaţiile lor, influenţaţi direct de politic. Astfel:
           *cronicarul maghiar Szamoskozy Istvan, în sec. al XVI-lea, susţine că românii sunt urmaşii coloniştilor romani; supa unirea realizată în 1600 de Mihai Viteazul, Szamoskozy îşi schimba opinia, susţinând contrariul.
           *istoricul maghiar Makkai Laszlo susţine, în 1946, veridicitatea informaţiilor date de cronica lui Anonymus, pentru ca ulterior să le numească contrariul.

I.POPOARE SI SPATII ISTORICE - Romanitatea românilor in viziunea istoricilor

       Romanitatea românilor reprezintă un element esenţial al identităţii lingvistice si culturale a poporului român. Astfel,românii sunt un popor romanic, al cărui proces de formare a cunoscut trei etape:

          *existenţa civilizaţiei geto-dacice, supusă cuceririi romane, in urma războaielor daco-romane din 101-102 si 105-106;
          *sinteza daco-romană, realizată în urma procesului de romanizare;
          *desăvârşirea etnogenezei în urma contopirii populaţiei daco-romane cu migratorii slavi în secolul VI-VII .
       Civilizaţia geto-dacă atinge apogeul în timpul regelui Burebista, primul unificator al triburilor geto-dace (82-44 î.Hr.) si, respectiv, în timpul lui Decebal, cel care a refăcut unitatea statului dac (87-106) şi în timpul  căruia Dacia a fost cucerită de romanii cunduşi de împaratul Traian;
        Romanizarea geto-dacilor a fost realizată pe parcursul mai multor secole si a cunoscut mai multe etape:
           *cea iniţiala (sec. I. î.Hr. - sec. II. d.Hr.), începută in Dobrogea, primul teritoriu getic ajuns sub stăpânire romană (sec. I. î.Hr.);
           *cea oficiala, realizată prin intermediul factorilor oficiali de romanizare şi al factorilor neoficiali. În  procesul de romanizare, un rol important l-a avut şi creştinismul, răspândit în limba latina;
           *cea postaureliana (sec. III-VII), în timpul căreia se produce şi romanizarea dacilor liberi, care nu fuseseră integraţi în provincia Dacia .
        Desăvârşirea procesului de formare a poporului şi a limbii române s-a realizat în condiţiile continuităţii daco-romane şi venirea migratorilor slavi (sec. VI-VII).
        Etnogeneza românească a durat mai multe secole,românii formându-se atât la nord, cât şi la sud de Dunăre, unitatea lor fiind sparta de venirea slavilor in sec. al VII-lea.
        Caracterul limbii române este aşi el unul neolatin, cum o demonstrează si structura acestei limbi care conţine:
           *strat latin (60%)
           *substrat traco-dacic (10%)
           *adstrat slav (20%)
           *preluări din alte limbi (10%)
        După aşezarea slavilor la sud de Dunăre, limba română cunoaşte si ea o fragmentare în mai multe dialecte:
           *dialectul nord-dunărean (daco-roman)
           *dialectele sud-dunărene (aromân/macedoroomân; instro-român; megleno-român).
         Originea latină a poporului nostru a fost subliniată si de termenii cu care vecinii faceau referire la români, în Evul Mediu: walach, vlah, olah, blachi. Ulterior, în sec.XV-XVII, călătorii străini i-au numit pe locuitorii Tărilor Române ,,romani".
         Etnogeneza românilor a cunoscut diferite teorii: cea autohtonistă şi cea imigraţionistă.